miercuri, 30 ianuarie 2019

Proiectul educațional „Lăsaţi copiii să vină la Mine” Răpsig la final de Semestru I

          Așa cum am obișnuit să avem grijă de suflețelele noastre și anul acesta școlar 2018-2019, Școala Gimnazială ”Vasile Pop” Bocsig – Structura Răpsig prin dna. profesoară de religie Bun Claudia a încheiat un parteneriat cu Biserica Ortodoxă ”Nașterea Maicii Domnului„ Răpsig reprezentată prin părintele paroh Vatrici Ioan.
          Proiectul educațional  ”Lăsați copiii să vină la Mine” este conceput spre folosul sufletesc și moral al copiilor. Prin acest Proiect și prin Parteneriatul de colaborare  ne dorim și avem ca scop o bună colaborare între Biserică și Școală, așa cum a fost din totdeauna pe meleagurile noastre, și în special integrarea tinerilor în viața Bisericii și a parohiei și aplicarea învățăturilor dobândite în clasă la ora de religie. Rolul activităţilor acestui proiect este tocmai de a-i educa pe copii, prin  activitățile desfășurate, în spiritul valorilor moral – creștine, iubirea față de Dumnezeu (Marcu 12, 30) și iubirea aproapelui (Marcu 12, 31), săvârșirea faptelor bune, respectarea și cinstirea părinților (Ieșirea 20,12)  și a celorlalți; de a-și forma atitudini de respect față de sărbătorile creștine, față de Biserică și slujitorii ei; de a le forma și stimula trăsăturile de caracter, prietenie, respect, dărnicie; cât şi pentru a-şi păstra sufletul curat şi pentru a le arăta Calea şi mijloacele care duc la Împărăţia Cerurilor.
          Activitățile acestui Proiect se desfășoară pe parcursul întregului an școlar, având programate pentru fiecare semestru câte o activitate în fiecare lună desfășurată împreună cu părintele paroh Vatrici Ioan.
          În Semestrul I al acestui an școlar am desfășurat următoarele activități: 

  •  Semnificația cuvântului ”sărbătoare„ (demararea proiectului ”Lăsaţi copiii să vină la Mine”) - în luna Septembrie. La această activitate părintele paroh ne-a ajutat să descoperim ce înseamnă cuvântul sărbătoare și apoi a pus în sufletele noastre buna învățătură, întocmai cu voia lui Dumnezeu, de a cinsti zilele de sărbătoare. Tot la această activitate am putut afla de ce sunt scrise cu roșu unele zile în Calendarul creștin ortodox și ce este dator creștinul să știe despre cinstirea sărbătorilor și cum s-ar cuveni să cinstească aceste zile conform voii lui Dumnezeu. Tot la această activitate copiii au primit fișe de colorat cu Sfinții Martiri Brâncoveni învățând cine au fost aceștia și de ce îi cinstește Biserica Ortodoxă, au mai primit iconițe cu Sfinții Martiri Brâncoveni dar și caietele speciale de religie pe care le oferim copiilor cu drag în fiecare an.
  • De ce este duminica zi de sărbătoare - în luna Octombrie. La această activitate, părintele
    paroh ne-a vorbit despre ziua de duminică explicând de ce această zi este numită sărbătoarea săptămânală a creștinilor. Copiii au primit fișe de lucru personalizate de unde au învățat ce face un creștin în zi de duminică dar și de ce sărbătorim duminica. 


       
”Trebuie să ne cercetăm pe noi înșine în fiecare zi în ceea ce privește mântuirea noastră, și cu atât mai mult Duminica. În această zi, cu mult mai mult decât în celelalte de peste săptămână, trebuie să ne cercetăm conștiința și să facem o examinare atentă și minuțioasă a stării noastre sufletești, reînnoind intenția noastră de a scoate din viața cea de toate zilele, cele ce sunt „împotriva lui Dumnezeu și a mântuirii noastre.”  - Mitropolitul Grigorie al Sankt-Petersburgului

  •  Participare la Sfânta Liturghie, de Sărbătoarea ”Intrarea Maicii Domnului în biserică”- în luna Noiembrie; Împreună cu domnul învățător Fereștean Andrei, elevii claselor Pregătitoare - a IV-a au participat la Sfânta Liturghie. Spre finalul acestei luni, în cadrul orei de Religie, ne-am amintit și am învățat despre marea sărbătoare națională, 1 Decembrie și de ce anul 2018 este numit Anul Centenar.
  • Despre Post și despre Sfânta Taină a Împărtășaniei - în luna Decembrie. Așa cum obișnuim în fiecare an, luna Decembrie o rezervăm pregătirii copiilor în vederea participării la Sfânta Taină a Spovedaniei și apoi la Sfânta Taină a Împărtășaniei. Părintele a sădit în sufletele noastre cuvinte alese despre importanța Postului, despre datoria și nevoia creștinului de a se spovedi și despre bucuria unirii cu Hristos prin Sfânta Taină a Împărtășaniei. Pentru că ora de Religie are finalitate în Biserică, în sâmbăta rânduită de părintele duhovnic, copiii s-au spovedit iar duminica s-au împărtășit. Pentru că părintele știe mereu să fie atent cu noi, a oferit, tuturor copiilor, calendare creștin ortodoxe de tip agendă.
  • Participare la Sfânta Liturghie, de Sărbătoarea ”Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur” - în luna Ianuarie.  Împreună cu mine, Prof. de Religie și cu domnul învățător Fereștean Andrei, elevii claselor Pregătitoare - a IV-a au participat la Sfânta Liturghie. Aici ne-am rugat împreună cu părintele și credincioșii prezenți, astfel copiii la momentul potrivit au rostit în glasuri îngerești rugăciunea ”Tatăl nostru”. La sfârșitul Sfintei Liturghii, elevul Paul Iercan a împărțit tuturor credincioșilor prezenți și copiilor iconițe cu Sfinții Trei Ierarhi, sfinții zilei. Copiii au mai primit anafură și ceva dulce. Tot în luna Ianuarie, în prima săptămână după vacanța de iarnă, așa cum a îndătinat deja, părintele, ne-a vizitat pentru a împărți multe dulciuri copiilor atât din ciclul primar cât și copiilor din grediniță și pentru acestea mulțumim tuturor celor care s-au implicat și au dorit să aducă o bucurie celor mici.

             Activitățile acestui Proiect educațional „Lăsaţi copiii să vină la Mine”, continuă în Semestrul al II-lea. 
Prof. Claudia Bun

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu