Dacă prin prisma
dascălilor "Săptămâna altfel" se prezintă ca un motiv de agitație în
plus, datorită gestionării precise a timpului și supravegherii mult mai
minuțioase a copiilor, prin prisma acestora "Săptămâna altfel" este egală cu
relaxarea, jocul și distracția. Cu trudă și eforturi susținute, am încercat și
noi, dascălii școlii primare din Bocsig, să le oferim copiilor activități cât
mai interesante și diverse.
Astfel, am avut o zi a
"sănătății", o alta a învățării regulilor de circulație, apoi am
vizitat satele aparținătoare comunei noastre, am "împristit" ouă și
am participat la slujba din Miercurea Mare. Prin toate aceste activități, am încercat
să îmbogățim sufletele copiilor cu încă o picătură de FRUMOS, pentru a avea o
copilărie fericită. Se poate spune cu certitudine că astfel, în complicata lume
a activităților școlare, "Școala altfel" rămâne pentru universul
copiilor asemenea unei oaze de relaxare și creativitate.
Înv. Mîneran Mariana
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu