sâmbătă, 26 octombrie 2019

Toamna, un vis sau o lume de basm


     
       Este o zi minunată de toamnă , în care soarele nu mai este la fel de fel vesel şi de prietenos aşa cum era odată , însa, îşi transmite ultimele sale săgeţi de foc strălucind destul de tare peste văzduhul care e ca o umbră deasă ce topeşte zările.
      În acest anotimp cerul nu este senin tot timpul , iar pe cer apar norii grei şi cenuşii . Vântul adie uşor, dezbrăcând toţi copacii de funzele ruginii, castanii şi arămii care dansează ca nişte balerine aşternându-se uşor la pământ, formând un covor gros şi pufos. Păsările ne fac cu mâna plecând în ţările calde. Toamna, parcă toată natura moare încet , însă, chiar şi-aşa ne oferă un tablou unic pe care ţi-l aminteşti ca pe un lucru frumos, special şi fantastic ce te trimite într-un loc fermecat sau într-o lume de basm de fiecare dată când te gândeşti la ea.
       Acest anotimp este unul plin de bucurii, de surprize şi de daruri de care trebuie să ne bucurăm şi pentru care trebuie să fim recunoscători, deoarece lumea toată este cuprinsă de magia acestui anotimp şi pot spune cu tărie că ,,Niciodată toamna nu fu mai frumoasă !''.
Dragoș Alicia, clasa a VII-a

O toamnă de vis


       
         Întotdeauna se pune în lumină când vorbim despre o toamnă de vis o adevărată poveste, căci avem impresia că un dirijor al unui concert îşi arată talentul înnăscut şi doreşte ca fiecare personaj implicat să participe trup şi suflet la armonia lăsată de cuvinte, note şi sunete.
        În această armonie sunt cuprinşi oameni,  legume şi culori încât te simiţi parcă în ţara poveştilor sau pe un tărâm de basm, iar la emisiunea "Românii au talent" unii cu ajutorul imaginaţiei şi-au făcut instrumente din legume uimindu-i pe cei din juriu, iar eu prin această compunere doresc să vă uimesc pe dumneavoastră  deoarece folosind figurile de stil şi prin bogăţia expresivităţii cred că reuşesc să vă ating coarda sensibilă a inimii aşa cum toamna a reuşit să rămână anotimpul cel mai bogat, cel mai darnic şi cel mai apreciat datorită mirosului parfumat al fructelor pentru savoarea legumelor şi pentru coloritul unic al frunzelor.

        Un miros adormitor îl răspândesc gutuile iar prunele merele şi perele sunt recunoscute peste hotare pentru calităţile lor deosebite şi pot spune că au puteri miraculoase, astfel încât pot afirma cu tărie că sunt mândru pentru că sunt român şi că în ţara noastră legumele şi fructele sunt preţuite iar la loc de cinste rămâne basmul toamnei care le evidenţiază pe toate.
       Cu glasul stins de sfială o frunză încearcă să şoptească alături de surorile sale printr-un freamăt prelung că despre toamnă nu puteam vorbi fără a puncta dansul lor uşor, fin şi lin care parcă prezintă o scena pentru ziua recoltei. 
  
Sterp Ioan, clasa a VI-a

Minunățiile Toamnei





Minunăṭiile toamnei se observă odată cu apariţia celei de-a treia fiică a anului, care s-a instalat peste întreaga natură. Azi este o zi însorită, liniştită şi frumoasă, dar din când in când lacrimile lui Octombrie mai udă pământul.
Ploile s-au întors, iar bruma dimineţii împodobise grădinile şi un vânt melancolic inundă zarea cu miresme de toamnă. Vorbesc cu toamna despre frumuseţile ei. Livezile şi-au schimbat rochiile, care sunt lungi, pline de rod bogat şi de o culoare veselă, iar unele sunt de culoarea spicului copt. Oamenii îşi strâng recoltele de pe câmp şi le depozitează in spatii special amenajate. Toamnei ii surâde inima de atâta belşug. Frunzele copacilor s-au aşternut pe pământ formând un covor grozav şi păsările călătoare pleacă în ţări cu soare pline. Ea cheamă copiii la şcoală. Soarele, un cerc roşu de foc, acum mângâie natura cu un salut. Culorile acestui anotimp sunt neasemuite, de la galben pal la roşu aprins, care formează un tablou divin.
 Doamne, ce frumos e în acest anotimp!­
     Berindan Lucas, clasa aV-a

Toamna - o paletă de culori

        A sosit toamna cu un soare palid, cenuşiu şi trist răsărind ca o grămadă de lalele, transmiţându-şi săgeţile de foc ca o minge multicoloră pe orizontul umbrit de norii plumburii. Acest anotimp este foarte colorat, foarte bogat şi foarte parfumat, doarece recoltele proaspete, gustoase şi aromate sunt gata de cules.                                                                                                               
      Păsările îşi i-au rămas bun de la noi, apoi de la ploaia albastră de pe cerul ca marea căci ele pleacă în ţările calde pentru că frigul îşi face simţită prezenţa. Verdele crud s-a transformat într-un covor de frunze colorate, care repetă un dans parcă, atunci când se desprind din copaci.
       Acest anotimp face vesela natură mai frumoasă decât este, iar atmosfera e una liniştită şi te duce cu gândul pe un picior de plai sau pe-o gura de rai, unde poţi ajunge doar cu maşina miraculoasă a timpului.
      Când vorbim despre toamnă, trebuie să-i arătăm un aspect foarte important pentru copiii, care vor să devină oameni mari şi să dobândească un bagaj de cunoştinţe, de care întotdeauna să fie mândri, iar la final sa fie premianţi, astfel încât bucuriile toamnei să facă tristeţea adâncă să ne părăsească sufletele şi să se păstreze zâmbetul pe faţă.

Babuța Ștefania, clasa a VII-a

Toamna - o pătură de frunze, fructe și legume


   
     A sosit toamna , un anotimp frumos , care e viu , colorat cu multe roade, fructe și legume și multe bucurii au acoperit totul , iar soarele - mingea de foc încălzește ușor vesela natură.
     Pe jos parcă e o pătură de frunze , fructe și legume , iar mașina miraculoasă se îndreaptă cu ele spre o altă lume,  parcă e de basm, dar noi avem o tristețe adâncă în suflet pentru ca toate acestea dispar odată cu sosirea iernii . Acum totul se schimbă căci ziua e mai scurtă,  iar noaptea mai lungă,  copacii sunt goi deoarece frunzele s-au hotărât să-i părăsească așa cum păsările o fac în fiecare an , iar verdele crud ne spune :"Adio , în căderea lor ."
     Hora frunzelor te impresionează de parcă  ar fi un vis , din care nu ai vrea să te trezești . Pe orizontul întunecat de norii reci săgețile de foc nu își  mai fac apariția des, dar mirosul proaspăt al fructelor , savoarea legumelor și culoarea frunzelor te fac să  crezi că ai ajuns în patria unde  frumosul este apreciat , iar eu sunt mulțumită ca trăiesc în ea .

Stepan Larisa, clasa a VII-a

vineri, 25 octombrie 2019

Toamna un buchet de frunze și culori











Hendre Natalia, clasa a VII-a

O toamnă ca-n povești


     
      Când vorbim despre toamnă trebuie să ne referim la bogăția ei, la gustul fructelor, al legumelor și la covorul lăsat de frunzele care încep parcă să ne spună o poveste.
       O toamnă ca-n povești este atunci când ajungi cu gândul la timpul în care cel mai bogat dintre pământeni avea de împărțit moștenirea lăsată din străbuni fiicelor sale, însă datorită calităților , a caracterului și datorită talentului i -a fost foarte greu să decidă, dar în final a primit fiecare după cum i -a fost sortit și ați ghicit că prințesa cea mai mică a primit ca și în povești cele mai multe daruri: fructe parfumate și legume toate și un buchet de culori într-o explozie de lumină ,astfel încât un pictor desăvârșit ai crede că și-a lăsat amprenta asupra întregii naturi.
        Ajunși în țara poveștilor sau în patria de cuvinte putem afla despre faptul că soarele vesel în momentul în care răsare ca o grămadă de lalele puterea lui nu mai este atât de accentuată ca a unui bulgăre de aur, dar săgețile de foc au o anumită sfială și pe orizontul aurit se observă cum de la miază-noapte vine vântul fără milă, iar norii suri își poartă plumbul și cu podoaba zdrențuită tremură pe câmp porumbul. 
       Gospodarii își adună în hambare recoltele ,iar gospodinele adevărate furnicuțe se pregătesc ca și pentru un concert să aibă în cămările lor tot ce au nevoie ,astfel că pregătesc un recital al legumelor și al fructelor, care în borcane dau un adevărat spectacol.

Hugheneață Andreea, clasa a VIII-a