Toamna, ca o doamnă de elită și-a făcut apariția în
peisaju luminat de soarele vesel, dulce și prietenos. Ea a pictat natura în
nuanțe de galben-maroniu.
Frunzele ruginii, arămii și castanii șușotesc un grai tămâiat, cățuie de petele. Din vârfurile înalte ale munților de sare s-a coborât un vânt bătrân cu miere-n spinare.
Singurătatea teatrală se scaldă în ploaia de lumină care se topește în norii cenușii de pe bolte cerească. Bulgărele de aur este din ce în ce mai absent. Tristețea adâncă se trezește în valurile de fier și de beton.
Abundența toamnei este o calitate pe care oamenii pun
mare preț. Pe lângă lacul codrilor albastru gospodarii se pregătesc pentru
venirea iernii. Umbra copacilor se așează tăcut peste ei. Pământul este umed de
la ultima ploaie albastră. În peisajul timid se trezea copilăria , iar în
văzduhul scânteios un stol de păsări pleacă departe, orizontu-ntunecându-l.
Eu stau în păduricea de lângă sat, cufudându-mă în patria de cuvinte, care mă trimite în Țara Poveștilor. Pe fundal se aude un cântec dulce care îmi dă aripi spre culmile imaginației. Închid ochii și văd un luciu negru, acesta era semnalul care îmi spunea că trebuie să mă întorc acasă, deoarece luna blândă răsărea ca o grămadă de lalele.
Ce fermecată este toamna!
Frunzele ruginii, arămii și castanii șușotesc un grai tămâiat, cățuie de petele. Din vârfurile înalte ale munților de sare s-a coborât un vânt bătrân cu miere-n spinare.
Singurătatea teatrală se scaldă în ploaia de lumină care se topește în norii cenușii de pe bolte cerească. Bulgărele de aur este din ce în ce mai absent. Tristețea adâncă se trezește în valurile de fier și de beton.
Abundența toamnei este o calitate pe care oamenii pun
mare preț. Pe lângă lacul codrilor albastru gospodarii se pregătesc pentru
venirea iernii. Umbra copacilor se așează tăcut peste ei. Pământul este umed de
la ultima ploaie albastră. În peisajul timid se trezea copilăria , iar în
văzduhul scânteios un stol de păsări pleacă departe, orizontu-ntunecându-l. Eu stau în păduricea de lângă sat, cufudându-mă în patria de cuvinte, care mă trimite în Țara Poveștilor. Pe fundal se aude un cântec dulce care îmi dă aripi spre culmile imaginației. Închid ochii și văd un luciu negru, acesta era semnalul care îmi spunea că trebuie să mă întorc acasă, deoarece luna blândă răsărea ca o grămadă de lalele.
Ce fermecată este toamna!
Damaschin Sonia, clasa a VIII-a
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu