luni, 5 octombrie 2015

Ziua Internațională a Educației



          În 1994, UNESCO a inaugurat prima ZI MONDIALĂ A EDUCATORILOR, pentru a comemora semnarea, în 1966, a recomandării făcute de UNESCO şi Organizaţia Internaţională a Muncii privind condiţiile de muncă ale personalului didactic.
        
Această zi se sărbătoreşte în data de 5 octombrie în peste 200 de ţări, denumirea ei fiind World Teachers’ Day în engleză sau Journée Mondiale des Enseignants în franceză.
          În mai multe țări, Zilele profesorilor sunt destinate a fi zile speciale de apreciere a cadrelor didactice.
Evenimentul ține să ne reamintească faptul că o educație de calitate reprezintă cheia unei reușite profesionale.
Ziua Mondială a Educaţiei nu trebuie să omagieze doar munca profesorilor şi a dascălilor ci trebuie să fie şi un prilej de reconştientizare a rolului pe care educaţia în sine îl are pentru orice stat şi pentru orice generaţie. Specialiştii din educaţie  recunosc că educația eficientă se realizează prin complementaritatea dintre rolurile școli ca instituție și a familiei ca și cămin.
          De ce o zi consacrată cadrelor didactice – educatori, învăţători sau profesori?
          Bineînțeles cel care trebuie să conștientizeze cel mai bine rolul educației în societate este dascălul. Acesta trebuie să fie conștient de vocația sa de educator, formator și informator având în vedere faptul că dascălul rămâne un pilon important în formarea elevilor, pentru că ei contribuie în mod esenţial la dezvoltarea unei ţări asigurând transmiterea de cunoştinţe. Ei joacă de asemenea un rol civic de mare importanţă contribuind la păstrarea coeziunii sociale.
          UNESCO a creat această zi pentru a atrage atenţia anumitor guverne asupra condiţiilor rele de muncă în care cadrele didactice îşi desfăşoară activitatea, asupra salariilor mici ale acestora.
          Tuturor colegilor care se dedică acestei nobile profesii în această zi deosebită cu respect și admirație le mulțumim că înainte de orice pun suflet în procesul de predare.
                                                                                                                                  Înv. Ochiș Rodica

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu